Până a avea forma actuală, Ibăneştiul  a suferit transformări profunde în decursul istoriei, cu repercusiuni atât în plan demografic cât şi economic….

 Conform, datelor oferite de istorie, teritoriul comunei noastre a fost locuit încă din secolul al XII-lea.

În anii 1957 şi 1958, în mai multe puncte de pe teritoriul comunei, s-au efectuat  săpături arheologice, care au evidenţiat faptul că Ibăneştiul a fost locuit în secolul al XVIII – lea,  perioada  paleoliticul superior şi până în perioada feudalismului dezvoltat[1].

Mai mult, în zona Dealul Crucii, pe pantele etajate ale acestui deal au fost găsite aşchii, lame şi fragmente din unelte de silex patinat şi un topor aşchiat de silex alb-vineţiu specifice neoliticului superior şi paleoliticului dezvoltat. De asemeni, au fost găsite pe acest deal fragmente ceramice corodate, provenind din vase dintr-o fază neprecizată a culturii Cucuteni, aparţinând perioadei neoliticului superior şi începtului epocii bronzului (faza Horodiştea-Folteşti). De asemeni, la Mocirlă, loc situat în pădurea din partea de nord-vest a satului Ibăneşti s-au găsit aşchii de silex putenic patinat, două dintre acestea având formă de triunghi şi având marginile retuşate, fragmente de oase calcinate şi pietre trecute prin foc[2].

Din cele expuse mai sus, reiese faptul că pe teritoriul Ibăneştiului a fost o continuitate de locuire între paleoloticul superior, neoliticul dezvoltat şi în perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului. În schimb, nu au fost găsite urme arheologice din epoca bronzului, ceea ce nu înseamnă neapărat că teritoriul nu a fost locuit, dar trebuie să se ţină cont şi de faptul că nu au fost realizate cercetări arheologice sistematice. Apoi, au fost găsite urme arheologice pe Cetatea Măgurii, din epoca fierului. Mai exact, fost descoperită o cetăţuie, întărită cu val şi cu şanţ, care se întinde pe aproximativ 2 ha, aflată în partea de vest al Dealului Măgura. În cel mai nordic punct al Măgurei s-au descoperit resturi dintr-o movilă, distrusă aproape în totalitate şi numită de locuitorii comunei, Rotunda. Malul şi şanţul, orientate înspre nord-est şi sud-vest, sunt distruse în partea de vest, conservându-se doar şantul şi malul, pe o lungime de aproximaiv 90 m, din partea dinspre est. Pantele abrupte ale terenului, apară în mod natural cetăţuia pe trei dintre părţile acesteia. În urma săpăturilor făcute de arheologici în movila distrusă de cariera de piatră şi pe arăturile din cetăţuie, s-au găsit părţi din vase ceramice care apaţin ultimei faze a Hallstatului sau chiar Latène-ului II şi o fusaiolă ovală[3]. O parte dintre aceste resturi găsite sunt o dovadă că purtătorii acestei culturi recurgeau la incinerare. Existenţa movilei, care reprezintă un mormânt tumular şi urmele de incinerare sunt o dovadă a influenţei scitică din Hallstatului final.

În epoca fierului, războaiele ocupau un loc important, având în vedere existenţa cetăţuii, ca loc de apărare. Faptul că este poziţionată pe Măgura Ibăneştilor dovedeşte că acesta a fost un punct de apărare a teritoriului unei uniuni de triburi care trăiau în partea de nord – est a Moldovei din prezent.

Din perioada prefeudală a fost găsită groapa unui bordei, în punctul numit Cimitirul Vechi şi La Curte. În interiorul acestui bordei au fost descoperite  fragmente ceramice lucrate într-o tehnică primitivă, provenind din borcane cu pereţii groşi, care aparţin etapei Şipot-Suceava.

Din perioada feudalismului timpuriu (secolele XII-XIII), pe Dealul Crucii s-au găsit obiecte ceramice. De asemeni, în locul denumit În Silişte s-a descoperit un engolpion (cruce emailată) datând din secolul al XIII-lea. Aceasta din urmă descoperire a fost primordială, alături de resturile găsite în secolele XIV, XV şi XV-XVI, ca şi însăşi denumirea acestui loc, în demonstrarea că în acest punct se afla vatra vechiului sat[4].

Având ca fundament aceste cercetări arheologice, se poate concluziona că vechiul sat Ibăneşti, devenit Selişte, în secolul al XVII-lea, a fost locuit începând cu secolul al XII-lea[5].

Din secolele al XVII-lea şi XVIII-lea, au fost găsite obiecte ceramice pe terenurile şi în grădinile locuitorilor de pe actuala vatră a satului. Aceste descoperiri sunt o dovadă a faptului că satul a fost populat din nou spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Conform Documentelor privind Istoria României (D.I.R.) prima atestare documentară a satului Iubăneşti, denumirea veche, datează din 27 noiembrie 1607[6]. Însă satul este mult mai vechi, fapt demonstrat de documentele istorice găsite, care vin să confirme existenţa acestui sat cu mult înainte de această dată. Denumirea de Iubăneşti se păstreză până în secolul al XVIII-lea.

În acest sens, într-un document datând din 3 iunie 1429, se specifică că i-au fost date lui Lazăr, Stanciul şi Costea, fii lui Ion vornic, mai multe proprietăţi şi sate, printre care şi două sate aflate pe părâul Iubăneasa, numite „La iaz” şi „unde este  Stan”[7]. Aceste două sate s-au numit mai târziu Stuceni şi Glodeni.

Într-un document din 4 ianuarie 1432, emis la puţin timp după moartea lui Alexandru cel Bun, este menţionat un sat „al lui Liuban”, sub Nesfoiu, situat în partea de nord a Moldovei, între râurile Prut şi Nistru[8]. În alt document din 23 august 1455, se consemnează existenţa unui sat “Liubăneasa, din ţinutul Dorohoiului, cu iazuri şi loc de moară[9]”. De asemeni, pe 15 iunie 1479, apa este menţionată sub denumirea Liubana[10]. În perioada domniei lui Ştefan cel Mare, într-un document din 11 mai 1479, este precizat pentru prima dată satul Popeni, aflat mai jos de Iubăneşti, tot pe partea dreaptă a Iubănesei[11].  În alt document din 21 aprilie 1518, din vremea lui Ştefan cel Tânăr se notează că popa Pătru ar fi vrut acest sat de la Alexandru cel Bun[12].

În plus, într-un document din data de 30 iunie 1519 este menţionat un Iuban, care ar fi trăit pe valea părâului Iubăneasa. În documentul amintit se precizează că satul Cordăreni, situat pe Iubăneasa, sub Dumbrava Înaltă, a fost cumpărat de la copiii Neagăi, fiica lui Andreico Cordar, nepoata lui Iuban cel Bătrân. Iuban cel Bătrân a primit acest sat de la străbunicul său, Alexandru voievod[13]. Documentul amintit este emis din cancelaria lui Ştefan cel Tânăr, iar străbunicul lui Iuban cel Bătrân ar fi Alexandru cel Bun.

De asemeni, numele Iuban poate fi pus în relaţie cu denumirea părâului Iubăneasa, care străbate satul Iubăneşti. În plus, acest toponim, provine de la o persoană de origine slavă Liuban. Transformările limbii române de-a lungul timpului au făcut ca denumirea iniţială de Liuban să devină Iuban, apoi Iubăneşti şi, în prezent, Ibăneşti. De altfel, pierderea lui l iniţial, urmat de vocala i în cuvintele de origine slavă, este frecventă în limba noastră (de exemplu: verbul a iubi, provine de la slavul liubiti). La debutul secolului al XVIII –lea, diftongul iu din pozitia initiala a cuvantului s-a transformat în i, rezultând forma din zile noastre, Ibăneşti.

Însă, satul Iubăneşti este precizat pentru prima dată în documentul din 27 noiembrie 1607, prin care Constantin Movilă voievod îi oferă lui Isac Balica, mare vistier, satul Iubăneşti, pe Iubăneasa, cu loc de iazuri şi de mori şi cu baltă cu peşti, ascultător de ocolul Dorohoi. Iazul i-a fost oferit în semn de mulţumire pentru slujba faţa de Eremia Movilă şi faţă de domn, pe care l-a ajutat când a mers la Iaşi, la scaunul domniei, din cetatea Hotinului[14].

Ocoalele de care aparţineau satele aveau scopul să organizeze apararea regiunii, iar locuitorii satelor trebuiau să contribuie la întreţinerea cetăţilor şi curţilor domneşti. Iar, faptul că în document este menţionat că satul aparţinea ocolului Dorohoi, este o dovadă că atunci când a fost donat era destul de vechi.

Instalarea regimului nobiliar al Movileştilor, începută încă din timpul domniei lui Petru Şchiopu poate fi realaţionată cu intrarea satului Iubăneşti în posesia lui Isac Balica, o rudă a Movileştilor, având în vedere că în această perioadă mulţi boieri au adunat averi mari constând în multe sate. După moartea lui Ieremia Movilă (30 iunie 1606), s-a dat o luptă în ceea ce priveşte ocuparea tronului între fiului acestuia, Constantin, şi între fiul lui Simion, Mihăilaş. După moarte, i-a urmat la domnie fratele său Simion, care însă a murit pe 14 septembrie 1607; acestuia i-a urmat fiul său, Mihăilaş, care însă a fost alungat de către Constantin[15]. Dar nici acesta din urma nu va fi mult timp domn. Constantin Movilă este cel care i-a dat satul Iubăneşti lui Isac Balica, acesta din urmă profitând de luptele din familie pentru ocuparea tronului pentru a intra in posesia satului. Urmează apoi o perioadă cu multe evenimente marcante: Constantin revine la tron, pe care însă îl va pierde în urma unei bătălii purtate cu Ştefan Tomşa. În această bătălie au murit mulţi dintre boierii Movileştilor, printre care şi Isac Balica. Ulterior au fost confiscate toate moşiile lor.

Documentele istorice fac referire şi la satul Măgura, a cărui suprafaţă a intrat mai târziu în componenţa administrativă a satului Ibăneşti.  Prima atestare documentară este pe 8 iulie 1619, atunci când Gaşpar Graţiani voievod întăreşte lui Nicoară mare vornic al Ţării de Sus stăpânirea asupra satului Măgura, „care a fost drept domnesc”, ce-i fusese dăruit de Ştefan vodă Tomşa[16] Măgura era amplasată sat pe versantul din partea de est al dealului Măgura. Numele măgura este foarte răspândit în tot spaţiul locuit de români, desemnând în majoritatea cazurilor înălţimi (munţi, dealuri)[17]. Satul a rămas în stăpânirea lui Nicoară, care a continuat să urce în dregătorii, ajungând mare vornic al Ţării de Sus (această vornicie îşi avea scaunul la Dorohoi, astfel că putem bănui că Nicoară a trecut măcar să-şi vadă moşia, situată în partea de nord-vest a oraşului), iar în această calitate a primit întărire pentru stăpânirea satului de la Gaşpar Graţiani, la 8 iulie 1619[18]. Satul Măgura este însă mult mai vechi.

Din documentele istorice, se constată, că în evoluţia proprietăţii satelor Ibăneşti şi Măgura s-au individualizat trei tipuri genetico-istorice de apariţie şi dezvoltare a celor două sate: proprietatea domneacă, proprietatea mănăstirească şi proprietatea  boierească. Trebuie precizat faptul că în decursul timpului, satul Ibăneşti a cunoscut mai multe tipuri de proprietate, care a fost pe rând în posesia domniei, a mănăstirilor şi a boierilor.

Cronicarul Ion Neculce oferă o altă referire la satul Iubăneşti în anul 1673, când consemnează că domnul Moldovei, Ştefan Petriceicu, după ce a participat la lupta de la Hotin, când armatele poloneze au înfrânt armatele turceşti “au mărsu la satul lui Tătărăşeni, şi de la Tătărăşeni au luat pre subt codru asupra Iubăneştilor întru întâmpinarea leşilor”[19]. În continuare se precizează că Ştefan Petriceicu s-a oprit la Iubăneşti, în aşteptarea oştilor poloneze. Părăsit de majoritatea boierilor, domnul Moldovei “au trecut codrul întru întâmpinarea leşilor de la Iubăneşti spre Cernăuţi”, unde s-a întâlnit cu leşii şi au plecat în Polonia, cu oştile leşeşti în retragere, domn al Moldovei fiind numit Dumitraşco Cantacuzino.

În timpul ocupaţiei unei părţi a Moldovei, austriecii au făcut măsurători, care  evidenţiau că moşia formată din satele: Ibăneşti, Cristineşti şi Măgura aveau o lungime de 6700 stânjeni, o lăţime de 4600 de stânjeni şi o suprafaţă de 10701 fălci sau 19262 de iugăre şi 1120 de stânjeni. În anul 1798, populaţia moşiei era formată din 230 de familii.

Trecerea de la feudalism la capitalism a fost marcată de Regulamentul Organic, o lege fundamentală care a modernizat instituţiile din Moldova.

În catagarfia satului din 1832, Ibanestiul facea parte din tinutul Dorohoi, Ocolul Targului şi avea un număr de 394 de familii, care erau impartite din punctul de vedere al birului in trei mari categorii: „locuitorii birnici” (269 de birnici, din care se scad 27; din aceasta categorie fac parte taranii care erau obligati sa plateasca cei 30 de lei), „treptele ce cladesc osabita dajdie dupa patente si peciuri” (fac parte 9 ruptasi, 22 de oameni fara capatai si 4 jidovi orindari) şi „osabite stari de lacuitori nesupuse la nici un fel de dari si havalale” (din ultima categorie, acelor scutiti de bir, fac parte  11 preoti, 5 diaconi, 4 dascali, 2 privilegiati, 4 scutiti pentru straja, 21 batrani si nevolnici si 43 de vaduve)[20].

In recensămintele din anii 1838 şi 1845 sunt înregistrate informaţii asemănătoare cu referire la categoriile contribuabili. Numărul  birnicilor era acelaşi în cei doi ani în care au fost realizate catagrafiile, respectiv 267, cu doi mai puţin faţă de anul 1832. Însă, apar înregistrate mai puţine familii: 376 în anul 1838 şi 351 în anul 1845[21]. În această perioadă, suprafaţa moşiei era de 4270 fălci, din care 660 de fălci era pădure.

Un alt moment important în stabilirea realţiilor agrare între boieri şi ţărani a fost reforma agrară din 1864, o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale. Mai exact, prin această reformă ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. Această reformă a constituit o primă etapă în începerea procesului de modernizare a statului şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

Din documentele istorice ale judeţului nostru, aflăm informaţii despre modul în care ţăranii din Ibăneşti au fost împropietăriţi, ca urmare a reformei agrare din timpul lui Cuza[22]. In Ibanesti au fost improprietariti in total 348 de calcasi cu 893 de falci. In extenso, se specifică următoarele: 16 locuitori care au facut claca cu 4 boi au primit 88 falci din locul de hrana, în afara de casa si gradina; 120 de sateni care au facut claca cu 2 boi, au primit 480 de falci din locul de hrana, aceştia având şansa achite în rate rascumpararea cu anticipatie; 130 de sateni care au facut calca cu bratele au primit 325 de falci din locul de hrana; 266 de sateni au primit suprafete de 41 falci si 15 pajisti pentru case, gradini si drumuri; 82 de locuitori nevolnici, vaduve si batrani au primit suprafete pentru case si grădini de 12 falci si 65 de pajisti in vatra satului, având obligaţia de a plăti proprietarului un galben, în două rate, pe parcursului unuia an;  3 preoti au primit loc de hrana, fanete, imas si aratura 25 de falci si 40 de prajini. Terenuri au fost proprietatea bisercii, de aceea au fost date spre folosinta preotilor. Cântăretii si paraclisierii au primit 12,5 prajini, locuri de casa si gradina, având datoria plateasca si ei proprietarului cate un galben.

Sărăcia si lipsurile din acea perioadă şi-a atins apogeul în anii 1906 şi 1907. În anul 1906 au avut loc mai multe revolte la nivel local, locuitorii din Ibăneşti trimitând cerere la Ministerul Agriculturii pentru a primi islaz, ca să îşi poată creşte vitele, dar cererea nu le-a fost aprobată. La Ibanesti, în timpul rascoalei muncitorii si taranii razvratiti au făcut alianţă, evidenţindu-se faptul că aceşti au fost solidari, partcipând împreună la proteste.

Evenimentele care au avut loc în 1907, au fost comemorate 50 de ani mai târziu, în anul 1957, când, în semn de recunoştinţă şi de cinstire a memoriei muncitorilor de la fabrica de spirt din Ibanesti, în centrul comunei a fost amplasată o placă pe care scrie: ,,În amintirea muncitorilor din Ibanesti, care in martie 1907 s-au solidarizat cu lupta taranilor impotriva jugului burghezo-mosieresc, pentru pamant si libertate, 1907- 1957”.

După primul Război Mondial, ţăranii din Ibanesti si Cristinesti, constituiţi în obstea ,,Ibanesti-Cristinesti” au reuşit să cumpere înteaga moşie cu pamant de cultura, padure, fabrica de spirt, mori, iazuri, masini si toate acareturile de la arendasul, Maxim Fischer, care a renuntat la contractul de arenda datorita atitudinii darze a taranilor.  La Tribunalul Iasi, Sectia III, a fost autentificat actul de vanzare cu numarul 5121/1918. Invatatorul, Vasile Oanea, a fost iniţiatorul acestei actiuni, acesta fiind si veteran al primului război mondial.

In anul 1921 a avut loc o reforma agrara, in urma careia a luat fiinţă satul Dumbrăviţa.  În plus, moştenitorii celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţară şi neam în Primul Război Mondial, au primit teren în acest sat şi construiesc primele case. Pe  fosta moşie a lui Max Fischer, mare proprietar de pământuri, s-a rezervat loc pentru un sat. Locuitorii comunei Ibăneşti au construit locuinţe pentru copiii lor în partea numită mai târziu Dumbrăviţa, fiind mult mai aproape de oraşul Dorohoi. În acest loc a fost iniţial o pădure de stejari, cu o dumbravă, în limbajul sătenilor, ceea ce explică etimologia numelui actual, trecând prin formele: în dumbravă, în dumbrăvioară şi în dumbrăviţă, apoi la Dumbrăviţa[23].

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale la Ibanesti erau tarani inchiaburiti, care aveau în proprietate 12-45 ha pe bază de răscumpărare, la preţul de 1600 lei ha. Nu exista atunci un  inventar agricol, iar  ţăranii erau împovăraţi de datoriile făcute din răscumpărare, având debite mari la bănci. Legislaţia Mihalache a facilitat instalarea burgheziei săteşti, după 1920, multi au fost închiaburiţi cu suprafeţe de pământ între 12-45 ha. Cu toate acestea,  trebuie menţionat şi faptul că  numărul ţăranilor săraci era considerabil.

În primavara anului 1945, a avut loc o reformă agrară, în urma căreia au fost improprietariti toti locuitorii care nu aveau pamant sau aveau putin.

In anul 1958 a luat fiinta in Ibanesti primele intovaraseri agricole, iar la 29 septembrie 1961 se infiinteaza cooperativa agricola de productia,, Scanteia”, care avea la inceput 252 de familii cu o suprafata totala de 540 ha. Apoi, s-a înfiinţat cooperativa de productie ,,Lupta pentru pace”, in satul Dumbravita, care avea o suprafata de 238 ha si 123 de familii.

Procesul de colectivizare a început în anul 1949 şi a fost declarat oficial încheiat în 1962.

Prin dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a bazei tehnico-materială, prin utilizarea cât mai raţională a forţei de muncă şi a tuturor resurselor materiale existente,  producţia a crescut în sectorul vegetal şi animal a cele două C.A.P. -uri, Ibăneşti şi Dumbrăviţa.

În prezent, principala activitatea a locuitorii o reprezintă tot agricultura şi creşterea animalelor. Domeniile de activitate a agenţilor economici sunt: comerţ, morărit şi prese de ulei, comert, floricultură, adezivi pentru construcţii, procesare a laptelui, gatere şi confectii.

După anul 2004, Ibăneştiul a cunoscut o dezvoltarea accentuată, datorită unei gestionări eficiente a banilor publici. Mărturie stau investitiile marete realizate de Consiliul local în toate domeniile: învaţământ, cultură, infrastructură etc. Au fost reabilitate Biblioteca Comunală, Căminul Cultural, toate corpurile şcolilor din comună, au fost construite noi corpuri de şcoală (corp 2 şi corp B din cadrul Şcolii Mihail Sadoveanu Dumbrăviţa, corp B şi corp C din cadrul Şcolii Ştefan cel Mare Ibăneşti), doua Centre de zi pentru copii, sediu poştal, o bază sportivă multifuncţională, un monument închinat eroilor, două cruci înălţate – simboluri ale credinţei profunde a ibăneştenilor. De asemeni, bisericile din comună au primit sprijin financiar din partea consiliului local şi au fost reabilitate, drumurile comunale, săteşti au fost asfaltate, împietruite, deszăpezite şi reprofilate.

În mod cert, Ibăneştiul va continua să se dezvolte şi să se modernizeze şi în anii următori.

[1] N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în sec. XVIII-lea. București, 1970, p.289-200.

[2] Ibidem, p.290

[3] Ibidem, p.289

[4] Ibidem, 289-290

[5] Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor centrale, vol. IV, nr. 2099, p.460 (documentele din 22 octombrie 1699, în care este precizat Seliștea Ibănești)

[6] Documente privin istoria României (D.I.R.), Seria A., Moldova, v.XVII, vol. II, p. 133.

[7] Ibidem, p. 83.

[8] D.I.R., v.XIV-XV, vol. I, p. 97.

[9] D.I.R. , A Moldova, veacul XVI, vol III, Bucureşti, 1956, pag. 54

[10] Ibidem, p.93

[11] D.I.R., v. XV, vol. II, p.9

[12] D.I.R., v.XVI, vol. I, p.124-125.

[13] D.I.R., v.XVI, vol. I, p.148-149.

[14] Ibidem, v.XVII, vol.II, p133.

[15] Istoria României, vol. II, p.1008-1009

[16] D. M. Dragnev, A. N. Nichitici, L. I. Svetlicinaia, P. V. Sovetov,  Moldova în epoca feudalismului, vol. III, Chişinău, 1982, p. 142-143, nr. 69.

[17] Petronel Zahariuc, „Note răzleţe din istoria a două sate din ţinutul Dorohoiului – Ibăneşti şi Măgura”,Botoșani, 2010 apud Vladimir Georgiev, L’orgine des termes roumains măgură et pîrîu, în Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani, Bucureşti, 1965, p. 287-288.

[18] Petronel Zahariuc, “Note răzleţe din istoria a două sate din ţinutul Dorohoiului – Ibăneşti şi Măgura”, în Ibăneşti-vesnic şi universal, de Romică Magopeţ,  Botoşani, 2010

[19] Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1959, 49.

[20] Arhivele Statului Iași, Tr. 885, op. 1011, nr. 182, f.9 v

[21] Ibidem Tr. 1316, op. 1488, nr. 1157, f. 32 v-33.

[22] Arhivele Statului Botoșani, Dosarul copiilor relative la împământenirea clăcașilor din anii 1864-1866. Comunele din plasa Prutul de Sus, județul Dorohoi, f. 16-19.

[23] Vasile Cotofei, 1974